Karrer este un nihilist ajuns la vârsta a doua, frecvent client al barului Titanik, care încearcă cu disperare să se agațe de o femeie. Aceasta, așa cum reiese dintr-un monolog al protagonistului, ar putea fi cea care să îl salveze, reprezentând o punte a lui Karrer cu lumea, un tunel. Femeia este o fermecătoare cântăreață la același bar local, căsătorită, dar care are ambiția de a deveni o celebritate, ea visează că va primi aplauzele spectatorilor în mari orașe.

Karrer își petrece zilele urmărind-o pe femeia iubită, încercând sa se apropie din nou de ea, sa “părăsească această cocină și să nu se mai despartă niciodată”. Filmul lui Bela Tarr folosește monologurile actantului principal pentru a aduce în prim plan reduntanța omului, sfârșeala și disperarea lui într-o lume în care nu se mai regăsește, o viziune pe care atmosfera lugubră o impune spectatorului, care culminează cu scena finală a filmului.