Luther (2003)

Luther (2003)

Vezi trailer
6.6
NOTA IMDB
9.6
NOTA USERI

Sinopsis film

29 comentarii

Scăpat ca prin minune cu viaţă dintr-o furtună devastatoare, Luther renunţă la studiile juridice, pentru a se dedica vieţii monahale, la mănăstirea Sf.Augustin. Studiază Vechiul şi Noul Testament, dar intră în conflict cu reprezentanţii bisericii catolice din cauza indulgențelor – bucăţi de hârtie cu rugăciuni, pe care credincioşii le puteau cumpăra, obţinând astfel iertarea păcatelor. Conducătorii bisericii aveau o sursă importantă de venituri. Excesele călugărilor, care susţineau că: “Imediat ce banul de aur a fost dat, sufletul în ceruri s-a ridicat!”, l-au înfuriat pe Luther. În 1517, el a bătut în uşa bisericii din Wittenberg o petiţie împotriva vânzării de indulgențe. Petiţia conţinea 95 de teze (argumente). Era modul în care un învăţat lua poziţie faţă de un subiect de factură intelectuală şi provoca o discuţie. Ideile sale s-au răspândit cu o repeziciune de necrezut, datorită unei invenţii relativ recente – tiparniţa. Conducătorii bisericii au interpretat poziţia lui Luther că pe un atac la legitimitatea autorităţii lor, dar nu au reuşit să-l reducă la tăcere prin ameninţări. Scos în afara legii, excomunicat, Luther nu renunţă la luptă!

IMDB : 6,6

Anul lansării: 2003
Regizor: Eric Till
Actori:

Server 1
Server 2
Adauga in listaFavoritAdauga in listaVreau sa vad
Server 3
Server 4
Server 5

S-ar putea sa-ți placă și filmele online:

Die My Love (2025)
825 Forest Road (2025)
Clerks III (2022)
There was an error, please try again
Multumim!